CINEMA 2. Imaginea-timp

Odată cu apariţia celui de-al doilea volum din seria Cinema 2. Imaginea-timp, cititorii români au în sfârşit acces la integralitatea celui mai semnificativ demers analitic şi teoretic al cărui obiect a fost cea de-a şaptea artă, în decursul istoriei sale. Conceput ca o sumă de mare anvergură, dipticul lui Gilles Deleuze nu schimbă doar abordarea filosofică a celor două concepte de bază ale fiinţării omului în lume, „spaţiul”(Imaginea-mişcare) şi „timpul” (Imaginea-timp), din perspectiva mutaţiilor gnoseologice produse de apariţia cinematografului, ci vine şi cu o multitudine de interogaţii conexe: dragostea, moartea, politicul, adevărul, vorbirea. Toate sunt însă abordate pornind de la filme, de la modul în care cinematograful a ştiut să elaboreze o eficientă gândire în act. Or, în fond, meritul suprem şi puterile gândirii cinematografice sunt de „a ne reda credinţa în lume”, aşa cum susţine Deleuze însuşi. (Ioan Pop-Curşeu)

Gilles Deleuze (1925-1995)

„Într-o zi, secolul va fi deleuzian” (Michel Foucault)

1925: se naște la Paris, la 18 ianuarie; studii secundare la Liceul Carnot; 1944-1948: studii de filosofie la Sorbona, unde îi cunoaște pe François Châtelet, Michel Butor, Claude Lanzmann, Olivier Revault d’Allonnes și Michel Tournier; principalii profesori: Ferdinand Alquié, Georges Canguilhem, Maurice de Gandillac, Jean Hyppolite; frecventează La Fortelle, un castel unde Marie-Madeleine Davy organizează după Eliberare întâlniri între intelectuali și scriitori: părintele Fessard, Pierre Klossowski, Jacques Lacan, Lanza del Vasto, Jean Paulhan; 1948: agrégation în filosofie; 1948-1957: profesor de filosofie la liceele din Amiens, Orléans și „Louis le Grand” din Paris; 1957-1960: asistent de istoria filosofiei la Sorbona; 1960-1964: cercetător asociat la CNRS; 1962: îl întâlnește pe Michel Foucault la Clermont-Ferrand, în casa lui Jules Vuillemin; 1964-1969: conferențiar la facultatea din Lyon; 1969: doctorat, Diferență și repetiție (teză principală, îndrumător Maurice de Gandillac), Spinoza et le problème de l’expression (teză secundară, îndrumător Ferdinand Alquié); 1969: îl întâlnește pe Félix Guattari, plănuiesc să lucreze împreună; 1969: profesor la Paris VIII-Vincennes, de unde Michel Foucault tocmai plecase la Collège de France și unde se reîntâlnește cu François Châtelet; după 1969, activități curente de stânga; 1987: iese la pensie; 1992: gravă deteriorare a bolii sale pulmonare; 1995: se sinucide la 4 noiembrie, aruncându-se de la fereastra apartamentului său.