Mic panteon al filosofiei franceze postbelice

„Primul titlu pe care l-am avut în vedere pentru această serie de omagii aduse unor filosofi francezi dispăruți a fost „Discursuri funebre”. E un titlu care, deși nu e deloc vesel, acoperă o ilustră istorie literară. Dar e inexact. Căci sentimentul care mă încearcă, de fiecare dată când vorbesc despre acești prieteni, acești inamici, parteneri ai mei într-un joc complicat – pentru că asta au fost acești filosofi care m-au însoțit în viață, în lecturile, conflictele și entuziasmele mele –, sentimentul meu deci nu e același cu cel al lui Bossuet, un scriitor extraordinar, dar în serviciul Puterii. Nu pot să țin direcția dinainte trasată a rugăciunii, a exemplului și nici chiar a judecății. Astfel că, atunci când Eric Hazan mi-a propus titlul actual, l-am acceptat fără să stau pe gânduri, cu atât mai mult cu cât mi s-a părut tonic și departe de ideea morții. Or, țin neapărat ca nici moartea, nici depresia să nu ne intereseze aici. Dacă filosofia servește la ceva, e ca să îndepărteze de la noi potirul pasiunilor triste,să ne învețe că mila nu e un afect loial, nici vaietul un motiv de a avea dreptate, și că nu trebuie să luăm victima ca punct de plecare al gândirii. Pe de o parte, după cum stabilește o dată pentru totdeauna gestul platonic, orice pasiune licită și orice creație care vizează universalul își are originea în Adevăr, declinat la nevoie ca Frumos sau ca Bine. Pe de altă parte, după cum spunea Rousseau, animalul uman e în mod esențial bun și, atunci când nu e astfel, e din pricina unei cauze exterioare constrângătoare, cauză ce trebuie detectată, combătută și îndepărtată cât mai repede posibil și fără cea mai mică ezitare. Cei ce pretind că animalul uman e în esența lui răufăcător nu vor altceva decât să-l domesticească, pentru a face din el un salariat morocănos și un consumator deprimat în slujba circulației capitalului. Capabil cum e să creeze adevăruri eterne în diferite lumi, omul ascunde în el însuși îngerul pe care religiile l-au proiectat în afara sa. Asta ne spune dintotdeauna filosofia propriu-zisă. Pentru ca acest înger interior să se manifeste, e important să avem un principiu, o maximă –  mereu aceeași, în definitiv, sub o mare varietate de forme. Să o alegem pe cea a lui Mao: „Lăsați deoparte iluziile și pregătiți-vă de luptă!” Afirmarea a ceea ce ține de adevăr contra iluzoriului și, indiferent de situație, să luptăm mai degrabă decât să ne predăm: nu văd nicio adevărată filosofie – cum sunt cele ale filosofilor, paisprezece la număr, adăpostite de micul meu panteon – care ar putea dori altceva. Doar că maxima care încearcă să ne fie impusă astăzi sub numele de „filosofie” este, la drept vorbind, tocmai opusul ei, și anume: „Cultivați-vă iluziile și pregătiți-vă de capitulare”.

Alain Badiou (n. 1937) este una din figurile de prim rang ale filosofiei franceze contemporane. Este autorul unei gîndiri dintre cele mai originale şi puternice, sub trăsăturile ei oarecum clasice, „metafizice”, pe o scenă intelectuală din care n-au lipsit în ultimele decenii nici personalităţile recunoscute mondial, nici curente de gîndire care au făcut epocă. Angajamentul său profund şi de durată (anterior lui Mai ‘68) de partea unei strîngi revoluţionare, fără concesii şi postpartinică – angajament consecvent cu fibra intimă a filosofării sale şi cu temele acesteia – nu-i răpeşte nimic din singularitate; dimpotrivă, conferă autenticitate şi incandescenţă unei gîndiri dedicate tocmai principialităţii ori „adevărului” (universalităţii) instaurate, după el, numai de „evenimentul” veritabil (singularitatea concretă, impredictibilă, rară, văzută în acelaşi timp ca unică origine şi validare atît a posibilităţii transformării/înnoirii radicale, cît şi a unui subiect care, tot după Badiou, nu există propriu-zis decît atîta vreme cît rămîne angrenat în evenimenţialul său fondator).
Absolvent al École Normale Supérieure (studii de matematică, în paralel cu cursuri audiate la Sorbona, 1956-1961), el a revenit în 1999 la ENS ca director de studii, după ce (începînd cu 1969) a predat la Université de Paris VIII (faimoasa Vincennes-Saint-Denis, unde a fost partener de aprige polemici cu Althusser, Deleuze şi Lyotard). Predă, de asemenea, la Collège international de philosophie, Paris, şi la European Graduate School, Elveţia. Principala sa lucrare filosofică este L’Être e L’Événement [Fiinţa şi evenimentul] (1988); alte titluri reprezentative: Théorie du sujet [Teoria subiectului] (1982), Manifeste pour la philosophie [Manifest pentru filosofie] (1989), L’Éthique [Etica] (1993), Saint-Paul: La fondation de l’universalisme [Sfîntul Pavel: Întemeierea universalismului] (1997), Petit Manuel d’inesthétique [Mic manual de inestetică] (1998).