Despre Gramatologie

Împreună cu Scriitura şi diferenţa şi Vocea şi fenomenul, Despre Gramatologie marchează, în 1967 intrarea în scenă, prin acest triplu debut, a unuia dintre cei mai importanți filosofi contemporani, Jacques Derrida, inițiatorul deconstrucției. Despre Gramatologie analizează necesara și în același timp imposibila constituire a științei scrierii, pentru a scăpa de falsul primat metafizic, tradițional, al cuvântului, a vorbirii, vizând prin aceasta „arhi-scrierea” ca esența însăși a omenescului. Prin analize minuțioase și penetrante, devenite deja clasice în literatura filosofică contemporană, a operelor lui Saussure, Lévi-Strauss și Rousseau, privite ca momente cruciale ale dezvoltării metafizicii vorbirii, Despre Gramatologie formulează și propune 2 concepte centrale ale noii filosofii deconstructiviste: diferarea și suplementaritatea, a căror carieră filosofică este abia la începuturi și a căror valoare euristică abia a inceput sa fie cu adevarat cunoscută. Și numai prin aceasta Despre Gramatolgie reprezintă unul din monumentele filosofiei contemporane: un clasic.

În plus, traducerea lui Bogdan Ghiu – discipol a lui Jacques Derrida – forjează în limba română noi clarificări terminologice și aduce în felul acesta un plus de rigurozitate conceptuală de care dezbaterile culturale de la noi îi resimt lipsa.

Filosof francez, Jacques Derrida s-a născut în 1930 la El-Biar, în Algeria, unde face școala primară și liceul. Într-o Algerie care depindea de Franța ocupată de naziști, și în care începând din 1940 evreii erau excluși din învățământ și din justiție, Derrida este exmatriculat de la liceul Ben Aknoun. Din 1942 învață la un liceu înființat de profesori evrei dați afară din învățământul de stat. Reîntors la Ben Aknoun, are o viață școlară dezordonată, gălăgioasă și îndreptată cu precădere spre activități sportive, din care nu lipsesc competițiile de tot felul. Marele filosof de mai târziu visa în acel moment să devină fotbalist profesionist. Bacalaureatul din 1947 este un eșec pentru Derrida. În același timp, el trăiește stări de tulburare, inadaptare și retragere, citind foarte mult (Rousseau, Gide, Nietzsche, Camus).

În perioada 1947-1948 participa la cursul de filozofie de la liceul Gauthier (Alger), unde este marcat profund de scrierile lui Bergson și Sartre. Din 1948 orientarea sa către filozofie este deja clară. Acum îl impresionează în mod deosebit Kierkegaard și Heidegger. Anii 1952-1953 îl găsesc student la "Ecole normale superieure" din Paris, unde se împrietenește, printre alții, cu Bianco, Bourdieu, Serres. În 1943 îl cunoaște pe Foucault. În 1956 primește o bursă specială de auditor al cursurilor universității Harvard - perioadă în care îl citește pe Joyce. În iunie 1957 se căsătorește, la Boston, cu Marguerite Aucouturier, împreună cu care va avea doi copii.

În timpul războiului din Algeria, Derrida predă limbile franceză și engleză tinerilor algerieni. Din 1960 se instalează cu familia la Nisa și apoi predă la Sorbona și la universitatea Johns Hopkins din Baltimore și la Yale. Totodată, înființează împreună cu niște prieteni Asociația Jan-Hus, care sprijinea intelectualii cehi disidenți sau persecutați. În 1983 este creat "Colegiul internațional de filosofie", al cărui prim director este chiar Derrida. Pe lângă aceste activități, el primește și un rol în filmul Ghost Dance, alături de Pascale Ogier.

Dintre operele sale importante sunt de reținut: cele trei lucrări din 1967, la debutul sau, Scriitură și diferența ("L`ecriture et la difference"), Despre gramatologie ("De la grammatologie") și Vocea și fenomenul ; Limitele filosofiei și Diseminarea ("La Dissemination",1972); Glasul clopotelor (1974); Cui îi e frică de filosofie? (1977); Despre adevăr în pictură (1978) și Spectrele lui Marx ("Spectres de Marx. L`etat de la dette, le travail du deuil et la nouvelle Internaționale", 1993); Aporii ("Apories", în 1996).